Acasă Alimetaţia vegetariană Motive ...de sănătate Recunoaşterea oficială a beneficiilor aduse de vegetarianism
Recunoaşterea oficială a beneficiilor aduse de vegetarianism PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de wikipedia.org   
Sâmbătă, 03 Ianuarie 2009 13:00

Dieta vegetariană este considerată sănătoasă şi viabilă. Asociaţia Americană de Dietetică şi Dieticienii din Canada consideră că o dietă vegetariană bine planificată satisface necesităţile nutriţionale pentru orice vârstă, iar studii de anvergură au demonstrat că vegetarianismul reduce în mod semnificativ riscul de îmbolnăvire de cancer, boală cardiacă ischemică şi alte boli grave. Nutrienţii necesari, proteinele şi aminoacizii necesari organismului pot fi găsite in legumele cu frunze verzi, grâne, nuci, alune, sucuri şi laptele de soia etc.

Dietele vegetariene pot ajuta la menţinerea greutăţii corporale şi reduc cu mult riscul de boli de inimă şi de osteoporoză. Pe de altă parte, dietele bogate în carne predispun la bolii grave. De exemplu, carnea roşie este direct asociată cu o creştere mare a riscului de îmbolnăvire de cancer pulmonar, de esofag, ficat şi colon. Alte studii susţin că nu există diferenţe semnificative între vegetarieni şi nevegetarieni în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de boli cerebrovasculare, cancer de stomac, cancer colorectal, cancer de sân sau cancer de prostată.

Asociaţia Americană de Dietetică şi Dieticienii din Canada au afirmat că: "Dietele vegetariene oferă o serie de beneficii nutriţionale ce includ scăderea nivelelor de grăsimi saturate, colesterol şi de proteine animale precum şi asigurarea unor niveluri mai înalte de carbohidraţi, fibre, magneziu, potasiu, folaţi şi antioxidanţi cum sunt vitaminele C şi E şi fitochimicalele". Vegetarienii tind să aibă un indice de masă corporală mai mic, nivele mai scăzute de colesterol, o presiune arterială mai mică şi o incidenţă mai mică a bolilor de inimă, a hipertensiunii arteriale, a diabetului de tip 2, a bolilor renale, a osteoporozei, a bolilor neurologice precum boala Alzheimer şi a altor afecţiuni".

Sursa: Wikipedia